Important pentru șoferi. Noi reguli RCA, până în vară. Asigurătorii au liber la scumpiri, dar mai așteaptă o tură plafonarea tarifelor din service – DOCUMENTE

La trei ani după ce Comisia Europeană a avertizat oficial România să schimbe legea RCA pentru a nu ajunge în procedură de infrigement și a plăti amenzile aferente, sunt șanse mari să avem, în sfârșit, noi reguli RCA. Peste 2 săptămâni, Comisia de Buget Finanțe din Camera Deputaților votează proiectul de lege, care, imediat după aceea, ar trebui să intre în plenul Camerei, for decizional. Se ridică toate barierele și pârghiile de control în ceea ce privește stabilirea tarifelor RCA de către firmele de asigurare, așa cum a impus CE, însă doar atât. Celelalte propuneri, printre care vechiul deziderat al firmelor de asigurare privind stabilirea unui preț de referință ori a unui plafon pentru prețurile practicate de service-uri la reparații și pentru mașina la schimb mai așteaptă o tură, aceasta fiind și recomandarea expresă a Ministerului Finanțelor Publice (MFP) și a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF),conform unor documente oficiale consultate de Economica.

Ce se schimbă mai exact? Liber total la stabilirea tarifelor, inclusiv la scumpirea lor

Sesizată de organizații ale asigurătorilor (BAAR, UNSAR), Comisia Europeană a decis, în vara lui 2018, să trimită autorităților române o „scrisoare de punere în întârziere”, procedură care precede, practic, infrigementul, adică sancționarea financiară a României pentru nerespectarea regulilor CE. Cerințele Comisiei din acel document au fost preluate în proiectul de lege despre care vorbim. Modificările, așa cum arătam mai sus, vizează ridicarea oricărei bariere în stabilirea liberă a prețurilor RCA de către firmele de asigurare, în funcție de propriile criterii.

De exemplu, una dintre modificări elimină pragul de 25% impus pentru ponderea cheltuielilor administrative în totalul prețului RCA. Având în vedere că, înainte de a impune pragul de 25%, unele companii ajungeau și la 40% cu acest indicator,  este de așteptat eliminare lui. De asemenea, firmele de asigurare nu mai sunt obligate să informeze ASF de fiecare dată când modifică tarifele RCA. Mai sunt și alte modificări care, împreună, oferă libertate totală asigurătorilor în stabilirea tarifelor RCA, lucru cerut și de rigorile europene.

Vezi mai multe aici.

Devino un centru de plăți

Ai un magazin? Dorești să oferi un portofoliu diversificat de servicii clienților tăi?

Cu un-doi Centru de plăți oferi clienților tăi posibilitatea de a achita facturile de apă, gaz, electricitate, telefonie direct la tine în magazin. Pe lângă plata facturilor, cu un-doi poți oferi și asigurări, roviniete & încărcare electronică.