un-doi Centru de plăți semnează un parteneriat cu Telekom Romania Mobile Communications

Anul trecut, un-doi Centru de plati își extindea portofoliul de operatori de telecomunicații prin semnarea unui parteneriat cu Telekom Romania Communications.

Colaborarea cu operatorul s-a dezvoltat anul acesta prin semnarea parteneriatului cu Telekom Romania Mobile Communications. Acest parteneriat oferă clienților posibilitatea de a plăti facturile de telefonie mobilă în magazinele unde este prezent un-doi Centru de plati.

„Ne bucurăm că putem dezvolta parteneriatul început anul trecut cu Telekom. În cadrul acestuia, clienții operatorului pot plăti în magazinele semnalizate un-doi Centru de plati atât facturile de telefonie fixă, internet și/sau TV emise de operator, cât și facturile de telefonie mobilă. Procesul este simplu și ușor, iar magazinele partenere un-doi Centru de plati sunt de obicei magazine de proximitate” a declarat Călin Chira, Director de Vânzări al un-doi Centru de plati.

În magazinele comercianților parteneri un-doi Centru de plati, clienții Telekom pot plăti contravaloarea facturii prin simpla scanare a codului de bare de pe aceasta, fiind astfel scutiți de drumuri suplimentare la casieriile operatorului și de cozile de la ghișee.

„În prezent, un-doi Centru de plati acoperă, la nivel național, aproximativ 6.500 de puncte de vânzare care oferă serviciile de încasare facturi, vânzare PrePaid, rovinieta și transfer de bani și urmărește dezvoltarea continuă atât prin diversificarea portofoliului de furnizori parteneri, cât și prin creșterea numărului de comercianți parteneri. Drept dovadă, numărul de comercianți care au activ serviciul un-doi Centru de plati a crescut cu 58% față de aceeași perioadă a anului trecut”, a mai declarat Călin Chira.

Pe lângăTelekom Romania Communications și Telekom Romania Mobile Communications, portofoliul un-doi Centru de plati mai include alți 6 operatori din domeniul telecomunicațiilor: Orange, Vodafone, RCS-RDS, UPC, Maxinet Communications și AirFiber-Alien Station.